La nivelul județului Mureș, la această oră, mai sunt doar câteva zeci, iar în Târgu Mureș – foarte puțini.
Am fost, în urmă cu o zi, alături de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, în vizită la doi astfel de eroi, locuitori ai municipiului Târgu Mureș, cu povești de viață și de luptă impresionante, care dau măsura timpurilor grozave pe care le-au trăit.
Domnul Manoil Gh. Gheorghe, acum în vârstă de 97 de ani, a rămas orfan de tânăr – tatăl lui a căzut în Primul Război Mondial – și a fost luat în grijă de un arhitect cunoscut din București, care i-a dat de lucru la planșeta lui. Era în anul V la un liceu de construcții și edilitare din București când a fost bombardată Capitala. Școala a fost evacuată, iar el a ajutat la scoaterea dărâmăturilor pe Calea Griviței, lucrând fără întrerupere timp de trei zile și trei nopți. Apoi, având carnet de conducere, a fost mobilizat la Mecanizate, cu care a ajuns până pe frontul din Odessa. La retragere, aproape de graniță, o bucată de fier aruncată i-a spart parbrizul, pe când conducea penultima mașină dintr-un convoi cu armament și hrană. Ne-a povestit că nu a putut nicicum să se oprească și mâinile i-au rămas înghețate pe volan, motiv pentru care a fost trimis în țară cu un tren, pentru tratament.
Domnul Mognea Mihai a rămas invalid, gradul III, în urma luptelor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. La data la care a fost împușcat în șold de către germani, în zona Rușii Munți, avea 4 ani. În ciuda numeroaselor operații, nu a putut fi pe deplin recuperat. Tatăl său a fost luat prizonier și nu s-a mai întors, astfel că mama lui a crescut singură cei 3 copii, dintre care el era cel mai mic.
Eroii sunt din ce în ce mai puțin printre noi.
Acestor oameni, care au înfruntat pericole și riscuri, de multe ori chiar moartea, pentru România, avem datoria morală să le arătăm recunoștința noastră veșnic!
