Este o zi care se leagă în mod fericit de acest deziderat de libertate prin tripla sa semnificație pentru România – proclamarea independenței de stat, victoria Națiunilor Unite în cel de Al Doilea Război Mondial și respectiv declararea sa ca Ziua Europei.

În 9 Mai 1877, după intrarea în ceea ce s-a numit războiul de independență al României, omul politic liberal Mihail Kogălniceanu, la acea data ministru de Externe, declara, în fața Reprezentanţei Naţionale că – citez – “noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.

Intrarea României în cel de Al Doilea Război Mondial a fost determinată tot de dorința de libertate, de eliberare a teritoriilor românești cedate în 1940: Basarabia, părți din Bucovina și Dobrogea, precum și Transilvania de Nord. Jertfa de sânge a eroilor români a consfințit realizarea unei bune părți din aceste obiective, la terminarea războiului și declararea victoriei Națiunilor Unite în 9 Mai 1945.

Marcarea Zilei Europei, la peste 70 de ani de la Declaratia Schuman din 9 Mai 1950, se leagă de un ideal de libertate în Europa Unită, în aceeași măsură ca dorința explicit exprimată – ca, prin cooperare politică, să se evite izbucnirea unor noi conflagrații.

Salut această nouă zi fericită, a libertății noastre.

Cinste eroilor!
La mulți ani, Europei Unite!

Articole asemănatoare

Cu acordul dumneavoastră, folosim cookie-urile în vederea evaluării și analizării cotei de utilizare a paginii de internet, a personalizării în funcție de interesele dumneavoastră și pentru a vă oferi mesaje promoționale și informații relevante.

Alegeți ce cookie-uri să fie autorizate.
Puteți schimba aceste setări oricând.

Cookie-uri necesare sa functioneze site-ul:

  • Esențial: Ține minte setările permisiunilor de cookie
  • Esențial: Permite sesiunile de cookie
  • Esențial: Autentifică logarea dvs. în contul de utilizator

Prin acceptarea acestor cookies permiteti site-ului sa:

  • Analiză: Ține evidența locației și regiunii bazat pe IP
  • Analiză: Ține evidența timpului petrecut pe fiecare pagină
  • Analiză: Crește calitatea datelor din funcția de statistică