Ne preocupă asigurarea unor condiții optime pentru învățare copiilor noștri, sens în care lucrăm împreună cu școala pentru a pune la punct infrastructura educațională.
Am început astăzi lucrările de refacere a aleilor și trotuarelor de la Școala Gimnazială “Serafim Duicu” corp B și Grădinița cu Program Normal Nr. 8 din strada Budiului nr. 50A din Târgu Mureș – prima parte din proiectul pe care reprezentanții acestei unități școlare l-au câștigat în cadrul concursului de bugetare participativă demarat în premieră în acest an de municipalitate.
Potrivit acestora, aleea de acces nu a fost întreținută de la construcția clădirii, în anii ‘60.
Finanțarea acestor lucrări se face în baza unui contract-cadru multianual al municipalității.
Proiectul mai prevede amenajarea unui teren de joacă împrejmuit pentru preșcolarii grădiniței, în aceeași locație – o investiție foarte necesară, din moment ce aceasta este singura grădiniță din oraș care nu are spațiu de joacă exterior pentru preșcolari. La acest moment, ne aflăm în faza elaborării caietului de sarcini pentru proiectarea și execuția lucrării.
În urma conlucrării autorității publice locale cu reprezentanții școlii, elevii și preșcolarii de la “Serafim Duicu” și de la Grădinița cu Program Normal Nr. 8 vor beneficia de condiții mai bune cât de curând.