Marți, 19 mai 2026, Consiliul Local este convocat într-o ședință extraordinară pentru a aproba delegarea serviciului de salubritate stradală și deszăpezire prin procedura de negociere fără publicare prealabilă (NFPAP). Dincolo de caracterul urgent al acestei decizii, situația ne obligă la o analiză la rece a modului în care gestionăm banul public și curățenia orașului pe termen lung.

PROBLEMA – Justificarea urgenței și realitatea juridică

mostbet

Executivul invocă obligația legală de a asigura continuitatea serviciului public. Deși menținerea orașului curat este o prioritate absolută, suntem în această situație de criză exclusiv din cauză că nu s-au demarat procedurile de licitație deschisă la timp.

Mai mult decât atât, Raportul de specialitate al Direcției Economice din cadrul Primăriei spune clar un lucru pe care îl susținem și noi: nu se poate aplica procedura de negociere fără publicare prealabilă atâta timp cât „urgența” este rezultatul acțiunii sau inacțiunii autorității contractante. Calendarul de expirare a soluțiilor temporare era cunoscut, iar legislația achizițiilor publice și organismele de control (precum Curtea de Conturi) penalizează dur aceste urgențe auto-induse.

 

SITUAȚIA EXACTĂ – Cât ne costă confortul stradal?

Pentru a înțelege miza, trebuie să privim cifrele oficiale din conturile de execuție bugetară ale Municipiului Târgu Mureș din ultimii 4 ani (toate sumele menționate fiind preluate direct din informații și documente publice):

  • 2022: ~42,7 milioane lei (plăți efectuate)
  • 2023: ~46,2 milioane lei
  • 2024: ~72,1 milioane lei (un vârf istoric determinat de suplimentări de buget și decontări)
  • 2025: ~62 milioane lei (buget consolidat estimat)

În total, în ultimii 4 ani, orașul a cheltuit peste 220 de milioane de lei pe salubritate stradală, deszăpezire și cosit iarbă. Știu exact ce înseamnă acest serviciu, ce probleme ascunde și cât de important este pentru mureșeni, deoarece l-am coordonat direct în perioada în care am activat ca viceprimar al orașului. Calitatea actuală generată de soluțiile de avarie ne arată că improvizațiile costă prea mult pentru ceea ce oferă.

SOLUȚIA REALĂ – Înființarea unei societăți de salubritate a orașului

Soluțiile temporare, prelungirile și negorierile directe doar amână o problemă de fond. Soluția reală, aplicată cu succes de alte municipii mari din România, este înființarea unei companii proprii de salubritate, deținută 100% de Municipiul Târgu Mureș.

Nu este o idee nouă: încă din anul 2023 i-am propus primarului un proiect de HCL pentru înființarea unei firme de salubritate a orașului. Din păcate, propunerea a fost ignorată atunci, iar astăzi vedem consecințele.

O astfel de companie municipală ar însemna:

  • Control direct pe calitate și costuri: Orașul plătește exact utilajele și oamenii care lucrează.
  • Eliminarea blocajelor legislative: Serviciul poate fi delegat direct („in-house”) către propria companie, fără riscul unor licitații anulate sau contestații.
  • Flexibilitate totală: Intervenții rapide pentru cosit, măturat sau deszăpezire exact acolo unde este nevoie.

În plus, instabilitatea politică și economică de la nivelul țării ne obligă, mai mult ca oricând, să cheltuim chibzuit orice ban public. Într-un context național imprevizibil, o administrație eficientă înseamnă să avem situația serviciilor critice sub controlul nostru direct, nu la mâna unor negocieri de criză.

🤝 Apel la colaborare pentru un proiectul al orașului.

O astfel de reformă administrativă majoră nu trebuie să aibă culoare politică. Partidul Național Liberal (PNL) este inițiatorul acestui proiect de hotărâre, însă pentru ca Târgu Mureș să aibă o companie de salubritate puternică și eficientă, este nevoie ca toate formațiunile politice din Consiliul Local să lucreze cot la cot.

În acest sens, am transmis astăzi un e-mail către toți colegii consilieri locali, conținând draftul complet al acestui HCL.

Am propus ca termen data de 25 mai 2026 pentru ca toate partidele să vină cu propuneri de modificări, completări și îmbunătățiri. Îi invit public pe toți colegii consilieri, indiferent de formațiunea din care fac parte, să se alăture acestui demers și să fim împreună co-inițiatori ai acestui proiect.

Târgu Mureș are resursele financiare necesare – o dovedesc cele 220 de milioane de lei plătite în ultimii ani.

Tot ce ne lipsește este maturitatea administrativă de a trece de la cârpeli de moment la o infrastructură proprie, stabilă și predictibilă.

Articole asemănatoare

Cu acordul dumneavoastră, folosim cookie-urile în vederea evaluării și analizării cotei de utilizare a paginii de internet, a personalizării în funcție de interesele dumneavoastră și pentru a vă oferi mesaje promoționale și informații relevante.

Alegeți ce cookie-uri să fie autorizate.
Puteți schimba aceste setări oricând.

Cookie-uri necesare sa functioneze site-ul:

  • Esențial: Ține minte setările permisiunilor de cookie
  • Esențial: Permite sesiunile de cookie
  • Esențial: Autentifică logarea dvs. în contul de utilizator

Prin acceptarea acestor cookies permiteti site-ului sa:

  • Analiză: Ține evidența locației și regiunii bazat pe IP
  • Analiză: Ține evidența timpului petrecut pe fiecare pagină
  • Analiză: Crește calitatea datelor din funcția de statistică