🆗 Lucrările din cadrul proiectului de management al traficului, la start!
📹 În cartierul 7 Noiembrie au început lucrările din cadrul proiectului de management al traficului finanțat din fonduri europene POR 2014-2020, proiect care va asigura interconectarea inteligentă și monitorizarea video a intersecțiilor cu camere de supraveghere zi/noapte, precum și optimizarea transportului public de călători la nivelul Târgu Mureșului.
🚦 Vorbim de un număr de 17 intersecții, unde se montează echipamente de monitorizare și control trafic (senzori viteză, module detecție numărătoare autovehicule / monitorizare trafic, dispozitive de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare, instalații de semaforizare) și de asemenea dispozitive pentru accesibilizarea trecerilor de pietoni, inclusiv pentru persoane cu dizabilități locomotorii, vizuale și auditive.
⚠ Montarea echipamentelor durează foarte puțin, sub o oră, lucrările nederanjând șoferii aflați în trafic.
➡ Urmează și alte zone din municipiu!
📡 Dispeceratul de la Centrul de Comandă și Control Management Trafic va fi funcțional în această toamnă, astfel că sistemul cu primele 40 de intersecții integrate va fi funcțional cel târziu în 2024.
✅ Proiectul este etapizat, până la “acoperirea” tuturor intersecțiilor din oraș. Pentru a doua etapă a acestuia, se va asigura finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).