M-am întâlnit astăzi cu circa 40 de administratori ai unităților de învățământ din municipiu, alături de directorul adjunct executiv din cadrul Direcției Școli, Horațiu Lobonț, pentru a discuta aspecte legate de întreținerea cât mai bună a școlilor și grădinițelor.
Dincolo de aspectele semnalate, cărora le vom găsi o rezolvare în cel mai scurt timp, i-am îndemnat pe administratorii de școli și grădinițe să folosească adecvat fondul pentru urgențe disponibil pe fiecare centru bugetar, iar problemele deosebite să fie transmise în timp util la Primărie, pentru ca astfel să putem aloca fonduri – ori din sumele pe care le avem la dispoziție în acest an, ori din bugetul pe care îl construim, pentru anul viitor.
Totodată, le-am cerut administratorilor unităților de învățământ din municipiu să conserve mobilierul de joacă din curțile grădinițelor peste iarnă și, de asemenea, să le transmită directorilor să deschidă curțile școlilor care se pretează pentru activități ale copiilor.